De ce fugim?

       Am întâlnit de-a lungul vieții mulți oameni care mi-au arătat cum este să fugi mâncând pământul, atât clienți care mi-au călcat pragul cabinetului, prieteni, persoane din familie cât și oameni care au fost în trecere în viața mea.

        Am observat că atunci când ating un punct sensibil, ceva face click în ei și se retrag în cochilie. Fuga poate însemna că se întorc în zona de confort, dispar din viața ta fără vreo explicație sau găsesc alte metode prin care „scapă”. Studiind comportamentul acestora, m-am întrebat de ce o fac. Am ajuns la câteva concluzii:

- Oamenii fug de frică: de a fi răniți, de a suferi, de a-și asuma diverse, de a fi ei înșiși, fug din cauză că nu pot controla viața, din cauză că nu se pot lăsa duși de necunoscut și pentru că nu-și dau voie să fie vulnerabili.

- Oamenii care fug sunt cei care au suferit cel mai mult de-a lungul vieții și nu au reușit să-și însușească alt mecanism de coping adaptativ.

- Situațiile care îi fac să fugă se repetă în general, ei doar aleg în mod inconștient sau uneori chiar conștient să răspundă în aceeași manieră

- Undeva acolo în sufletul lor sau în psihicul lor există un Copil foarte speriat. Când spun Copil cu „C” mă refer la acea stare a Eului pe care Eric Berne o descrie în Analiza Tranzacțională ca fiind „un set de emoții, atitudini și tipare comportamentale care reprezintă relicvele propriei copilării a individului” („Analiză tranzacțională în psihoterapie”, Ed. Trei, p. 98). Copilul există dintotdeauna în noi însă uneori nu suntem în contact sau conștienți de acesta.

- Oamenii nu fug de fapt de noi, ci de proiecțiile pe care le fac pe noi, nu e nimic personal, ci doar îi ajutăm să oglindim aceste proiecții. Din păcate, oamenii care proiectează nu sunt suficient de conștienți de acest proces și nu văd oglinzile pe care noi le reprezentăm

- Nu suntem responsabili pentru oamenii care fug din viața noastră, nu îi putem ajuta și nici nu ar trebui noi să ne încărcăm cu asta. Avem viața noastră de trăit și este suficient. Putem fi experți doar în ceea ce privește existența proprie. E mai bine să lăsăm oamenii care fug să iasă din viața noastră, e clar că nu e locul lor acolo și n-am avea vreun beneficiu real și sănătos dacă am încerca să-i ținem.

        Totuși fuga asta este o reacție la stres a creierului, făcând parte din prima fază de răspuns în urma activării Sistemului General de Adaptare. Până oamenii vor învăța modalități mai sănătoase de a face față situațiilor, vor fugi uneori la nesfărșit. Unde duce asta? La obținerea acelorași rezultate. Dacă vrei să obții altceva, schimbă abordarea, rupe cercul vicios.

        Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii care au apărut în viața mea și care au fugit într-un fel sau altul de mine. Mi-au arătat cât de valoros este să mă opresc, să devin conștientă de viața mea din prezent și să mă ancorez în mine și în „aici și acum”. Le mulțumesc și celor care nu au fugit, celor care mi-au arătat cât de frumos este să stai printre oameni care au răbdare, celor conștienți de sine, celor care au ieșit din zona de confort. Cu toții ați fost inspirație pentru mine și vă dedic acest articol.

*Sursa foto: https://30sdater.com/2015/12/